Baciu, sat fără câini…

După cum mai mult ca sigur ați aflat, comuna Baciu de lângă Cluj a rămas de câteva luni fără primar, după ce acesta a fost demis de prefect din cauză că a pierdut procesele cu ANI. La sfârşitul acestei săptămâni, vicele János J. Balázs, cel care a îndeplinit timp de 8 luni atribuțiile primarului, a fost expulzat în urma unei ședințe extraordinare din organizația locală a PSD, cu titlu de sancțiune.

Iată mai jos cum comentează persoana în cauză situaţia (comentariul a fost postat pe pe grupul liber de facebook al comunei). Țin să precizez următoarele:

Da, am fost exclus din PSD Baciu. Mi s-au comunicat și motivele, sigur motivele sunt politice (doar vorbim de o organizație politică), nu am fost exclus din corul bisericii.

„În ceea ce privește contractul invocat în discuțiile din presă și pe rețelele de socializare țin să vă informez că nu s-a materializat niciun contract de genul. În ceea ce privește discuțiile tip cine pe cine a chemat și dacă a chemat mi se par irelevante”.

Să nu vă așteptați de la mine la replici acide sau răutăcioase la adresa nimănui. Nu este felul meu de a fi. Dacă am câte ceva de reproșat cuiva o fac în privat, nu caut să mă cert în public. Nu am nimic să-mi reproșez, viața merge înainte.

Un răspuns sec, echilibrat, de om supărat şi dezamăgit de politică. În acest weekend, pe grupurile de facebook din Baciu (unul dintre ele fiind administrat de către fostul primar) cetăţenii şi-au exprimat nedumerirea cu privire la haosul administrativ din comună. Există soluții propuse în urmă cu mai bine trei ani de zile și neimplementate, chiar și cu o echipă completă la Primărie.

Ce șanse mai are comuna de la periferia Clujului, nu să țină pasul cu dezvoltarea orașului, dar măcar să funcționeze eficient, cu tot acest vârtej administrativ? De care, în treacăt fie spus, vor „beneficia” în curând și localități cu primari PSD precum Gherla sau Turda, fie din cauză de incompatibilitate constatată de ANI, fie datorită neînțelegerilor cu noua conducere județeană a partidului.