La două săptămâni de restricții

Duminică 11.04 se fac două săptămâni de când autoritățile centrale au deschis limitarea programului agenților economici cu activități de comerț în spații închise până la ora 18 și restricționarea circulației după ora 20, în funcție de rata de incidență din fiecare localitate. Aceste restricții se aplică și în Cluj-Napoca, marele Oraș de pe Someșul Mic fiind, până vineri, singurul cu incidență de peste 7.5 la mia de persoane – din 09.04 în acest scenariu a intrat și Câmpia Turzii.

Ei bine, de azi în Cluj-Napoca incidența calculată la mia de locuitori a ajuns la 7,11 – în scădere de la 7,51 la mie ieri, 7,67 în urmă cu două zile și 7,84 în urmă cu trei zile (joi). Cu toate că în unele orașe sau comune din județ rata fie s-a menținut sub această limită, fie a mai crescut pe alocuri, problema este cu metropola care leagă comunele peri-urbane. Astfel, în Cluj-Napoca, miercuri s-a înregistrat o rată de infectare de 8.01 la mie, chiar dacă spre sfârșitul săptămânii a scăzut considerabil, aşa cum arată cifrele de mai sus.

Așadar, chiar dacă în Baciu rata de infectare este de 6.16, iar în Gilău 5.27 (nici chiar Floreștiul cu 6.83 la mie nu stă rău, sub pragul de 7.5), circulația tot va fi monitorizată și restricționată datorită ratei de infectare din Cluj-Napoca. Iar pentru ca restricțiile să fie anulate rata de incidență trebuie să scadă sub 7 la mie, și să se întrunească Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj pentru a le ridica.

Chiar și așa restricțiile rămân în vigoare pe perioada weekendului – e o măsură care se aplică orașelor și comunelor unde incidența depășește 4,5 cazuri la mie. Doar CJSU ar putea re-evalua situația unităților administrative teritoriale pentru care a încetat termenul de 14 zile de la instituirea măsurii de protecție, şi doar incidența scăzută a unor localități le poate califica pentru înscrierea în altă anexă.

Totuși, în ședința de vineri a CJSU Cluj (care aparține de instituția Prefectului), nu am găsit ridicarea vreunei restricții în ce privește Cluj Napoca sau Baciu, sau informaţii despre posibila reintrare în scenariul verde. Pentru o nouă analiză a situației epidemiologice, așteptăm Hotărârea nr 69 de săptămâna viitoare. Sâmbătă, în Cluj-Napoca, rata de infectare scăzuse până spre limita de 7.51, în timp ce pe județul Cluj incidența era de 6,40.

În ce privește Zona metropolitană:

  • Apahida – 9,68
  • Baciu – 6,08
  • Chinteni – 4,30
  • Ciurila – 3,34
  • Feleacu – 4,99
  • Florești – 6,88
  • Gilău – 5,60

În altă ordine de idei, se discută iar despre preluarea de către Consiliul Judeţean Cluj a spitalului privat de recuperare Polaris într-un fel de chirie, pentru a-l transforma în spital dedicat tratării exclusiv a infecţiilor cu SARS-Cov-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.