Ce urmează?

Consilierii băceni cu atribuții de primar și vice-primar au publicat azi pe situl primaria-baciu.ro un anunț cu privire la modificările din trafic, sub titlul Schimbare importantă în traficul din Comuna Baciu:

În urma modificărilor implementate în localitatea Baciu, zona Petrom, în perioada 22.11.2019 – 25.11.2019 și a etapelor următoare de sistematizare, care vor fi implementate în perioada următoare, conducerea Primăriei Baciu dorește să mulțumească în mod public CNAIR București, DRDP Cluj, Primăriei Municipiului Cluj Napoca și Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj – Serviciul Rutier, care au contribuit la implementarea acestor soluții cu un foarte mare impact asupra traficului din comuna Baciu.

„Sperăm să avem o bună colaborare în continuare  cu toate aceste instituții,  fără de care este aproape imposibil să implementăm soluții eficiente de decongestionare a traficului. Îi asigurăm în mod public de tot sprijinul, ajutorul și cooperarea noastră în tot ceea ce privește soluționarea traficului pe zona Municipiul Cluj Napoca – Comuna Baciu”. Cu stimă, Balazs Janos, Maier Cosmin.

Așadar, dat fiind că se adresează DRDP (societate aflată în faliment) mulțumiri pentru „aceste soluții cu un foarte mare impact”, s-ar putea să mai urmeze ceva, din moment ce se vorbește, chiar pleonastic, despre „etapele următoare de sistematizare, care vor fi implementate în perioada următoare”. Ce urmează, oare – montarea celebrelor semafoare, sau doar mici măsuri administrative?

Conform unui articol publicat în Monitorul de Cluj, DRDP ar fi solicitat Primăriei municipiului Cluj-Napoca darea în administrare a podețului în vederea realizării lucrărilor de reparații. Municipalitatea anunță că, pentru imobilul-pod, s-a emis certificatul de urbanism privind autorizarea executării lucrărilor de reparații și lărgire pod DN 1F. Reprezentanții Primăriei au transmis că:

Valoarea de inventar a bunului propus a fi dat în administrare este de 35.896 lei.

Din documentele municipalității clujene aflăm că:

Se propune recondiționarea și lărgirea podului existent de la două benzi la patru benzi carosabile plus circulațiile pietonale aferente.

Așadar, după ce a fost puțin renovat și inventariat, podețul urmează să fie recondiționat și lărgit. În altă ordine de idei, Primăria Baciu anunță că începând cu data de 25.11.2019 a început montarea de camere de supraveghere la ghenele subterane din localitatea Baciu:

Vă aducem la cunoștință că nepăstrarea curățeniei la punctele de colectare a deșeurilor se sancționează conform Hotărârii Consiliului Local numărul 28 din 05.09.2013 cu amendă între 1000 și 2500 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.