Accident la ieşire din Baciu

Imagini de la un accident spectaculos produs azi în jurul orei 14,30 la ieşirea din Baciu, mai precis de la intersecţia Căii Baciului cu Valea Seacă. Participanţii la trafic au putut vedea, precum în imaginea de mai jos, un Logan răsucit în mijlocul drumului.

Doi agenţi de circulaţie au dirijat traficul timp de o jumătate de oră, până la apariţia unui vehicul de tractare. Şoferul implicat în accident fie a încercat să iasă de pe Valea Seacă, fiind surprins şi agăţat în partea stângă de un autovehicul care circula spre Baciu, fie a încercat să intre pe Valea Seacă, fiind acroşat de un şofer care se grăbea spre Cluj.

După ce Loganul a fost scos din intersecţie, cei care completau declaraţiile pe maşina Poliţiei erau doi tineri, în timp ce un poliţist de la circulaţie studia bara faţă a Loganului, complet desprinsă de autovehicul. La amenajarea magazinului Lidl de pe Calea Baciului acum 7 ani, în acel loc era prevăzut un sens giratoriu. Chiar şi un cerc trasat pe asfalt, asemeni celor de pe Donath sau de la intrare pe strada Maramureşului ar ajuta la degajarea acestei intersecţii, care nu este una mare, dar devine tot mai aglomerată.

Cu toate acestea, primarul clujean Emil Boc se cramponează în continuare, chiar şi după investirea guvernului liberal Orban, de lărgirea podeţului de dinainte de Petrom, la intrarea în Baciu. Acest podeţ este singura variantă pe care primarul marelui Oraş de pe Someşul Mic o vede ca modalitate de a degaja traficul la intrare/ieşire din Cluj.

Baciu, sat fără câini…

După cum mai mult ca sigur ați aflat, comuna Baciu de lângă Cluj a rămas de câteva luni fără primar, după ce acesta a fost demis de prefect din cauză că a pierdut procesele cu ANI. La sfârşitul acestei săptămâni, vicele János J. Balázs, cel care a îndeplinit timp de 8 luni atribuțiile primarului, a fost expulzat în urma unei ședințe extraordinare din organizația locală a PSD, cu titlu de sancțiune.

Iată mai jos cum comentează persoana în cauză situaţia (comentariul a fost postat pe pe grupul liber de facebook al comunei). Țin să precizez următoarele:

Da, am fost exclus din PSD Baciu. Mi s-au comunicat și motivele, sigur motivele sunt politice (doar vorbim de o organizație politică), nu am fost exclus din corul bisericii.

„În ceea ce privește contractul invocat în discuțiile din presă și pe rețelele de socializare țin să vă informez că nu s-a materializat niciun contract de genul. În ceea ce privește discuțiile tip cine pe cine a chemat și dacă a chemat mi se par irelevante”.

Să nu vă așteptați de la mine la replici acide sau răutăcioase la adresa nimănui. Nu este felul meu de a fi. Dacă am câte ceva de reproșat cuiva o fac în privat, nu caut să mă cert în public. Nu am nimic să-mi reproșez, viața merge înainte.

Un răspuns sec, echilibrat, de om supărat şi dezamăgit de politică. În acest weekend, pe grupurile de facebook din Baciu (unul dintre ele fiind administrat de către fostul primar) cetăţenii şi-au exprimat nedumerirea cu privire la haosul administrativ din comună. Există soluții propuse în urmă cu mai bine trei ani de zile și neimplementate, chiar și cu o echipă completă la Primărie.

Ce șanse mai are comuna de la periferia Clujului, nu să țină pasul cu dezvoltarea orașului, dar măcar să funcționeze eficient, cu tot acest vârtej administrativ? De care, în treacăt fie spus, vor „beneficia” în curând și localități cu primari PSD precum Gherla sau Turda, fie din cauză de incompatibilitate constatată de ANI, fie datorită neînțelegerilor cu noua conducere județeană a partidului.

Stop joc pentru vicele Balázs János ?

Abia delegat prin HCL cu atribuțiile primarului demis de prefect din comuna Baciu, vicele Balázs János a fost exclus din PSD, în urma unei ședințe fulger a organizaţiei locale, care a avut loc joi, 31 octombrie.  Scopul şedinţelor (ordinare sau extraordinare) în care se luptă de câteva luni consilierii din primăria Baciu, este schimbarea cât mai rapidă a consilierilor mai puţin obedienţi, pentru că în curând – cu 6 luni înainte de alegerile locale – aceste schimbări nu vor mai fi permise de legislaţie.

Biroul organizaţiei locale PSD Baciu, reprezentată prin preşedinte Ferent Leone, reunit în şedinta din data de 31.10.2019, ora 12, în localitatea Baciu, în prezenţa majoritatii membrilor săi, fiind legal convocat si statutar întrunit, precum şi în prezenţa domnului Balazs Janos, în temeiul prevederilor art. 30 alin.6, alin.7, a art.31 alin.4 şi a art.65 alin.5 şi 18 din Statutul PSD, adoptă cu majoritate de voturi din cei prezenţi, prezenta Hotărâre, prin care se hotărăşte excluderea domnului Balazs Janos din cadrul Partidului Social Democrat, cu titlu de sancţiune.

Obiectivul principal al acestor lupte interne pare a fi – din nou – înlocuirea consilierului PNL Maier ca viceprimar (retragerea atribuţiilor acordate prin HCL) şi înlocuirea sa cu Leone Ferent. Dacă vicele Balázs Ianos a încurcat printr-o singură vorbă disciplina de partid, a şi fost exclus din PSD – cu titlu de sancţiune.

Excluderea viceprimarului din Baciu vine la doua zile după ce actualdecluj.ro a scris că Balázs nu va achita din bani publici consultanţa solicitată de  avocatul PSD Cluj, Vladimir Mătușan. Numai că aceste sancţiuni ar trebui să se aplice gradual, funcţie de gravitatea faptei – nu să-ţi excluzi din prima un membru vechi. Conform statutului partidului, aleșii locali pot fi excluși doar cu acordul CEx (adică de la nivel central), însă acest aspect se pare că n-a contat foarte mult pentru șeful organizației locale, menţionează sursa citată.

Dar este treaba PSD cum îşi administrează filiala locală. N-ar fi exclus ca foştii colegi să-i fi făcut de fapt vicelui un serviciu. Acesta ar putea aduna în urma acestor peripeţii un capital de simpatie uşor de convertit electoral, dacă se va găsi vreun partid inspirat să-l pună pe lista de candidaţi, măcar pentru a mai câştiga nişte voturi. I-am cerut d-lui  Balázs János să comenteze evenimentul de ieri pentru Buletinul de Baciu, dar s-a abţinut:

Îmi cer scuze, momentan nu doresc să declar nimic. Sunt prea supărat şi dezamăgit. Poate mai încolo când o să pot să judec normal la rece.

Ce știe dl. Boc și nu știm noi

Acum câteva zile primarul Boc s-a lăudat că știe că toți știu (sic!) de ani de zile despre podul care îngustează traficul spre Baciu, dar nimeni nu face nimic  (dublă negație, dublu sic!):

Poate se vor debloca și acolo la Compania de Drumuri Naționale, la podețul de la Petrom, de pe Calea Baciului, unde te îngustezi instant. Vii și dai într-un podeț care ține de Drumurile Naționale. De trei ani de zile tot facem demersuri și tot ne amână. Asta mă enervează în România…

…și discursul populist continuă pe aceleași coordonate. Un filozof ca Socrate, care iubea paradoxurile, a preferat s-o spună pe scurt: știu că nu știu nimic. Ce a demonstrat dl. Boc (absolvent, printre altele, și de filozofie) prin această scurtă alocație a fost că tot ce știe despre Cluj se oprește înainte de podețul de la Petrom, unde circulația se îngustează din cauză că nu mai sunt două benzi pe sens, nu de altceva…

Iar lărgirea podețului n-ar face altceva decât să mute problema 25-30 metri mai încolo, la trecerea de pietoni de celalaltă parte a Petrom. Cum se cheamă asta, micro-management, sau micro-administraţie? Dar în Republica Simulată România, toți, dar absolut toți edilii sunt campioni la sportul tipic, deprins de la tov. Petrov și alții ca el: pasarea responsabilității.

Alții sunt vinovați, nu ei. Da, traficul e dezastru, însă doar din cauza acestui podeț și a altor câteva chestiuni ușor de rezolvat, nu din cauză că nu sunt ei în stare să facă drumuri alternative.

Exact asta mai lipsea acum, în prag de iarnă – lucrul la podețul de după Petrom și restricționarea traficului pe un singur sens prin alternanță, și sigur că s-ar fi găsit un semafor mai mult sau mai puțin inteligent pentru asta…

Iar până la urmă, oricât ar vorbi primarii de orașe sau comune de poduri, podețe, semafoare inteligente și alte bazaconii salvatoare, realitatea este că edilii devin tot mai străvezii în discurs şi interese. Iar câtă vreme nu vine un investitor privat să le ceară deblocarea circulaţiei, aceştia nici că vor mai face excepţii precum în Sopor, unde au promis PUZ de la zero pentru un cartier modern.

Pentru că şi în politică e precum în reclama aceea veche de la Adidas Torsion: dacă vrei, poţi! Dacă nu, inventezi podeţe vinovate, ca să vadă lumea că te pricepi… sau nu?

Autostrada ca refugiu?

Bine că are comuna Baciu nod de autostradă, ca să poţi (încerca) să fugi pe  după el. În cursul zilei de marți, una cu multe maşini de poliție ieșite pe traseu (acţiune a IPJ Cluj) poliţiştii din Baciu au remarcat în trafic un bărbat de 50 de ani care, la vederea autospecialei, a renunţat la manevra de schimbare a direcţiei de deplasare şi a demarat spre ieşirea din comună, pe sensul de deplasare Cluj-Napoca spre Zalău.

Potrivit comunicatului IPJ Cluj, poliţiştii de la Secţia 3 Baciu au pornit în urmărirea şoferului din maşina suspectă, ajungându-l pe DN 1 F în apropierea sensului giratoriu de la intrarea pe autostrada A3 Nădăşelu. IPJ Cluj transmite că:

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul aflat la volan avea dreptul de a conduce suspendat, iar la solicitarea făcută de poliţişti, prin care i s-a cerut să-i însoţească la sediul unităţii de poliţie, acesta a refuzat devenind recalcitrant, fapt care a impus imobilizarea şi încătuşarea bărbatului.

Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia, să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive. Ieri, 15 octombrie, polițiști au organizat 228 de acțiuni, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Potrivit comunicatului IGPR:

Acțiunile pentru siguranța comunității de ieri au avut ca rezultat depistarea a 23 de  urmăriți și prinderea în flagrant delict a 126 de persoane. În trafic, pentru neregulile rutiere, peste 420 de conducători auto au rămas fără permis. De asemenea, au fost dispuse 61 de măsuri preventive.

În trafic, poliţiştii rutieri au constatat 113 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În cazul a 428 de conducători auto s-a reținut permisul de conducere, pentru abaterile constatate, fiind retrase și 241 de certificate de înmatriculare. Citiţi comunicatul complet aici.

 

Comunităţi şi naţionalism local în Clujul contemporan

Acest articol este un ciot, după cum spune adesea enciclopedia electronică Wikipedia. Un articol de presă (fie ea și locală, adică relativ minoră) conține câteva informații de moment, nu adevăruri absolute. Aceste informații pot fi mai mult sau mai puțin actuale și se pot adresa unor categorii diferite de cititori: unii mai avizați, alţii mai puţin… Dar cum și cei mai putin avizați au dreptul la informare, articolele pot conține informații detaliate sau nu, și așa mai departe.

Județul Cluj are 5 municipii, un oraș și 74 de comune. Municipiile se știu, orașul este Huedin, iar în 1989, era cât pe ce ca și Gilăul să devină oraș, aproape că avea condițiile (liceu, etc) dar edilii au decis că fondurile rurale pentru infrastructură sunt mai ușor de accesat, așa că au stat ce-au stat, au analizat și-au rămas comuna de pe locul 4. Din cele 74 de comune, primele trei sunt Floreşti, Apahida şi Baciu și Gilău – iar toate trei au crescut ca urmare a suburbanizării (extinderii) Clujului.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Apahida se cifra atunci la 10.685, iar cea a comunei Baciu la 10.065 de locuitori. Foarte probabil că azi cifra locuitorilor a crescut în ambele comune.  După (de)căderea naționalismului, acesta a fost înlocuit de patriotismul local, care funcționează şi-n localităţile cu 400.000, ca şi-n cele cu 10-15.000 de locuitori. Și asta e bine, pentru că oamenii ajung să îndrăgească locurile unde trăiesc, chiar dacă acestea sunt la periferia marilor orașe și, ca atare, își petrec tot mai mult timp în trafic, pe măsură ce oraşul înghite suburbie după suburbie.

De remarcat însă, în paralel cu patriotismul local, un curent care se manifestă tot mai mai explicit în rândurile românilor, care în ultimul secol au fost oarecum privilegiați, în Ardeal, față de maghiari sau germani – cel puţin în privința accesului la funcții administrative și față de prezența limbii române în spațiul public și în media de stat. Mai ales pe facebook şi în media online apar postări și articole al căror laitmotiv îl constituie ideea (încă nu foarte elaborată) conform căreia ardelenii și bănățenii ar prospera și europeniza mai bine dacă influențele și ingerințele Bucureștiului în „treburile interne” ale Transilvaniei ar fi mai reduse.

Acest curent se numeşte transilvanism, şi nu diferă foarte mult de certurile pe internet (și pe stadioane) purtate de suporterii unor echipe de fotbal din București cu cei din Ardeal, cu ocazia meciurilor dintre ele. Asistăm așadar la un curent recuperare a valorilor și a trecutului transilvan multicultural de către noi, românii? Sau sunt fărâme rămase dintr-un trecut naţionalist?

Părerea – subiectivă, desigur – a autorului este că există un spirit al provinciei care se pierde în toată disputa asta minoră: Ardeal versus România, marele Oraș versus Capitala, comuna mare 2 versus comuna mai mică 3, şi aşa mai departe. Care-ar fi acest „spirit”? Sub aspect moral, unul de așezare sănătoasă și responsabilă, până la austeritate chiar. Una prosperă, desigur, dar o bogăție de ansamblu, nu una ostentativă. În niciun caz un lux opulent, care să intre în contrast cu sărăcia celorlalți.

Privit în această lumină, transilvanismul, ca orice altă formă de patriotism local,  nu este altceva decât o persuasiune la adresa ardelenilor, pentru a-i convinge că sunt superiori „sudiştilor” şi că ar fi cazul să se rupă de ei. Însă, potrivit psihologului Daniel David de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, astăzi nu mai există diferenţe majore între provinciile istorice din punct de vedere al valorilor psihoculturale.

„Nici măcar între noile redesenări în cele opt arii de dezvoltare regională.  Şi acolo am făcut analize şi pe trăsături de personalitate, şi pe nivelul de inteligenţă, deci practic nu sunt diferenţe majore. Există o moştenire diferită dar dacă te uiţi la date poţi spune cu curaj că românismul, arhitectura românismului bate şi ardelenismul definit larg şi muntenismul definit larg şi moldovenismul”, a declarat psihologul în emisiunea România te priveşte de pe LOOK PLUS.

Prorector al Universităţii Babeş-Bolyai şi autor al volumului „Psihologia poporului Român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală” – o cercetare derulată între 2005 şi 2015, Daniel David nu s-a ferit să comenteze aprecierile unor intelectuali publici care vorbesc despre diferenţele de esenţă dintre ardeleni, munteni și moldoveni. 

Noi trebuie să facem o distincţie: cum 1) suntem prin prisma unor atribute psihoculturale, cum 2) ne credem prin prisma acelor atribute şi cum 3) am vrea să fim.

 

Ce se întâmplă cu celebrele semafoare?

Dacă în marele oraş de pe Someşul Mic, metropola Ardealului sau oraşul de cinci stele (epitete ale Clujului) nu s-a reuşit – cu toată consultanţa UBB şi UTCN – implementarea unei amărâte optimizări soft la semafoarele din centru (aşa-zisa undă verde), nici comuna sub-urbană Baciu, care aspiră cândva la marea urbanizare prin înglobarea într-o zonă  autentică metropolitană (din păcate, insuficient clarificată de legislaţia actuală), nu se lasă mai prejos.

Dacă în mandatul trecut al primarului Florin Mureşan, demis pe 16 mai anul curent în urma raportului ANI, s-a reuşit implementarea transportului în comun deservit de CTP Cluj-Napoca, iar distribuţia apei potabile de Cluj se va extinde şi în satele aparţinătoare de Baciu, resprectiv Suceagu, Mera + Radaia, în ce priveşte celebrele semafoare inteligente ce se vor amplasa pe DN (cândva) mai avem de aşteptat.

Dacă, după ani de aşteptări, pe 18 septembrie a venit avizul de la CNAIR (doar atât în primă fază, un aviz, căci documentaţia integrală, semnată şi ştampilată, era încă pe drum), abia în octombrie au ajuns şi documentele în format electronic, astfel că Primăria Baciu a reușit să depună la Direcţia Regională Cluj Drumuri şi Poduri toate actele necesare obţinerii autorizaţiei de construire pe Drumul Naţional.

Cine ştie cât va mai dura apoi obţinerea autorizaţiei de amplasare propriu-zisă a semafoarelor de la Consiliul Judeţean, într-o administraţie blocată în propria birocraţie? Nu se ştie, aşadar, când vor putea începe lucrările la stâlpi – ce se ştie sigur este că va mai dura câteva luni, probabil până la prima zăpadă. Până atunci, mai sunt câteva salarii de încasat, prime şi concedii…

Chiar dacă în micuța comună de la periferia Clujului se mai mișcă din când în când câte ceva, viteza (melcului) cu care se rezolvă problemele cetățenilor îi face pe aceștia să aibă impresia că, pentru cei din administrație cel puțin, timpul s-a oprit în loc. Pentru cei care preferă cifrele, proiectul semaforizării inteligente în comuna clujeană Baciu a fost „lansat” oficial în 2016. Și nu vorbim despre 10 semafoare din filmele SF, ci doar de 5 semafoare inteligente (la intersecția drumului de incintă de la Uzina Mecanică / Petrom și strada Observator, intersecția cu strada Jupiter, trecerea de pietoni de la moara Baciu, intersecția de la Napolact şi intersecția cu strada Privighetorii) şi…

… încă 4 semafoare cu buton (pe Aleea Crinului – magazinul Regina, Căminul Cultural Baciu – Poliția Baciu, la Grădinița Baciu şi la Școala Baciu), amplasate la trecerile de pietoni.

Premier/primar – adjective

În timp ce pe Dâmbovița se scria soarta moțiunii de cenzură, după vot, la ora declaraţiilor televizate, în mica comună Baciu de lângă Cluj – localități despărțite de pârâul Valea Seacă – se ținea (din nou) o ședință de consiliu local. Pe ordinea de zi: la punctul 1. retragerea delegării consilierului local care îndeplinește temporar atribuțiile de viceprimar. 

La punctul 2. delegarea unui consilier local pentru a îndeplini temporar atribuțiile de viceprimar, respectiv delegarea unui nou viceprimar, după ce fostul viceprimar Balázs János a luat locul edilului local Ioan Florin Mureșan, demis de prefect după ani de procese cu ANI. În traducere liberă, scopul şedinţei ordinare a fost retragerea delegării consilierului PNL Maier Petru Cosmin, mandatat să preia funcţia de viceprimar și numirea în locul său a președintele PSD Baciu, dl. Leone Ferenț.

Dacă despre soarta moțiunii și a d-nei Dăncilă am putut afla în direct, imediat după votul din Parlament, despre ce s-a întâmplat în Consiliul local Baciu vom afla abia la o zi după ce fapta (amânarea şedinţei prin neprezentarea consilierilor PNL şi UDMR) s-a consumat. Cum se explică faptul că delegarea unui consilier local a expirat după doar două luni nu vom afla, probabil, niciodată.

La fel cum nici problemele micuței comune de lângă Cluj nu se vor rezolva doar prin repetate schimbări administrative. Comuna Baciu are ghinionul de a „găzdui”, la Nădășelu, unul din nodurile autostrăzii Transilvania, pe care primarul Emil Boc o vede drept centură (sau înlocuitor de) ocolitoare a Clujului. De la darea în folosință a nodului de A3, micuța localitate din apropierea Clujului a devenit din ce în ce mai aglomerată și orice mic incident în trafic duce la ambuteiaje care se întind pe mai mulți km. Cu toate proiectele primăriei, nu s-a reușit nici amplasarea „celebrelor” semafoare inteligente, nici realizarea măcar a primei etape a drumului ocolitor pentru mașinile de mare tonaj, care traversează astăzi tot mai lent Baciul.

Dacă Polițist, adjectiv este titlul unei drame realizate la Vaslui, vice-primar, adjectiv este o dramă prin care trec majoritatea localităţilor mici din România. Indiferent cine este primarul sau vicele localităţii, aceștia par, asemeni polițiștilor din film, părți secundare în propoziție – iar singurele obiective realizabile ale unei administraţii mici cum este cea din Baciu sunt cele înșirate mai jos:

  • distribuirea apei potabile în satele Suceagu, Rădaia și Mera (în cadrul unui proiect mai mare al Companiei de apă Someș),
  • asfaltarea drumurilor de câmpie,
  • construirea unei grădinițe noi, moderne și…
  • construirea unei hale agro-alimentare pentru locuitorii comunei Baciu.

Ca și cum timpul s-a oprit în loc, localitatea nu vrea să fie o extensie a metropolei de cinci stele Cluj-Napoca, iar problemele curente de trafic sau amplasarea gunoaielor nu au chiar nicio importanță în viața locuitorilor…

Noua echipă administrativă

În ședința Consiliului Local al comunei Baciu de vineri 9 august 2019 (stabilită inițial pentru joi și amânată), s-a ales în sfârșit noua echipă de conducere a Primăriei din localitate, după vidul administrativ cauzat de demiterea primarului Ioan Florin Mureșan.

Până la următoarele alegeri viceprimarul comunei, ing. Balázs János, va avea atribuții de primar în Baciu, iar funcția de consilier cu atribuții de viceprimar va fi ocupată de liberalul Petru-Cosmin Maier.

Astfel a fost dejucat planul organizației PSD locale care îl voia ca vice cu atribuții de primar pe președintele său, domnul Leone Ferent, iar ca și consilier cu atribuțiuni de vice chiar pe fostul primar, demis de prefect după ce a pierdut procesele cu ANI.

Se pare însă că și actualul ocupant al fotoliului din Primărie este un apropiat al PSD. Iată ce a postat despre rezultatul ultimei ședințe dl. Leone Ferenț, în comentariu la articolul publicat de Buletin de Baciu (greșelile de gramatică sau erorile de tastare îi aparțin, am pus doar diacriticele):

Când trădarea e ridicată la rang de virtute, nu putem vorbi de coloană vertebrală. Felicitări domnului Cosmin Maier și mult succes Balasz Janos, este un coleg și un om de caracter și cred ca va reuși să ducă la bun sfârșit toate proiectele începute de către primarul Mureşan Ioan Florin.

„Cosmin este un om cu experiență în Consiliul Local și cred ca v-or face echipa bună împreună. Dumnezeu să le ajute, iar noi să fim sănătoși și să ne bucurăm de un nivel de trai cât mai bun în scumpa noastră comună!”

Dl. Ferent se referea în remarca citată la consilierii PSD din Suceag şi Mera care au contribuit la aceste rezultate neaşteptate, chiar dacă PSD avea majoritate în CL Baciu. Dar iată ce a declarat ex-primarul Mureșan:

Consider că primăria Baciu timp de 7 ani, cât am condus-o, a lucrat și trebuie să lucreze în interesul cetăţeanului,

Primarul din Baciu mai pierde un proces…

…dar nu se predă! Domnul Ioan Florin Mureșan se luptă din 2015 cu Agenția Națională de Integritate, de când aceasta a decis că edilul a fost în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2012-18 octombrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, diferite funcții de conducere ori de execuție la diferite societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

După ce ANI l-a declarat incompatibil, primarul Mureşan a atacat în instanță raportul ANI după 4 ani de procese, în 2019, prefectul Clujului Aurel Cherecheș l-a demis din funcție. Fără nicio problemă, primarul Comunei Baciu a atacat și decizia Prefecturii, dar a pierdut și acest nou proces prin care solicita reinstalarea în funcție.

Soluția pe scurt a Tribunalului Cluj, care „respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Mureşan Ioan Florin în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Judeţului Cluj”, poate fi atacată însă cu recurs. Primarul a susținut că demiterea nu este corectă din punct de vedere procedural. Pe de altă parte, prefectul Aurel Cherecheș spune că decizia sa a fost luată în urma unor consultări cu reprezentanții mai multor instituții. Ioan Florin Mureșan:

Decizia nu este corectă din punct de vedere procedural. Nu vreau să comentez de ce ordinul de demitere a fost semnat acum, pentru că eu nu am primit încă răspunsul de la Curtea Constituțională a României, unde am atacat deciziile pe motiv de neconstituționalitate. Demiterea nu este corectă din punct de vedere procedural pentru că eu nu am terminat toate procesele cu Agenția Națională de Integritate.

Primarul a dus procesul cu ANI până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţat defintiv în această cauză: „respinge recursul declarat de reclamantul Mureşan Ioan Florin împotriva sentinţei nr. 72 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018”.

Pe de altă parte, ÎCCJ a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003. CCR nu a emis însă, până acum, nicio decizie în acest sens. Și președintele PSD Cluj, Horia Nasra, îl susține pe edilul din Baciu în lupta sa cu ANI și spune că măsura demiterii primarului nu se impunea, pe motiv că acesta ar fi atras fonduri europene pentru comună.

În acțiunea de contestare a demiterii se mai arată că „faptele materiale imputate de către ANI s-au consumat în perioada 2012 – 2013, iar până în data de 16.05.2019, domnului Mureșan nu i-a fost aplicată nicio sancțiune, astfel că respectivul termen de 3 ani de zile a fost cu mult depășit”. Primarul Mureșan a mai înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj o acțiune împotriva ANI de constatare a caducității raportului de evaluare ca urmare a intervenirii Legii nr. 54/2019, prin dosarul nr. 392/33/2019.

Nu ştiu cum se face că toţi aceşti „luptători” ajunși la putere (începând cu Traian Băsescu) pe un val de simpatie populară ajung să se ia la trântă cu „sistemul ticăloşit” și, în majoritatea cazurilor, să piardă. În ședința de mâine a Consiliul local Baciu se votează noul viceprimar al comunei, în persoana domnului Leone Ferent (foto sus), președintele organizației PSD Baciu. Se pare că în aceeaşi şedinţă ex-primarul Mureşan va fi numit în funcția de consilier personal al vice-primarului.