Cine câștigă alegerile în Baciu / Cluj?

Zice-se că viața e plină de alegeri, iar o dată la 4 ani, alegem și oamenii care administrează orașele sau satele pe care le locuim. Eu cred că momentele astea, o dată mai rare decât credem noi, sunt şi mai greu de recunoscut: prinși în pânza de păianjen a traiului zilnic, de noduri ne dăm seama abia după ce trecem prin ele.

Cât despre alegerile locale, politice, catastrofa e la nivelul firului de iarbă, al individului. Nu doar că în majoritatea localităţilor nu prea avem ce alege, clasa politică fiind în principal populată cu mediocri amorali; nu prea avem nici cu cine alege. Ca intelectual excentric şi posesor de blog eu fac parte, aproape sigur, dintr-o minoritate nesemnificativă.

Alegerea mea va fi probabil doar a treia opțiune a electoratului din comunitatea în care-mi fac veacul, așa că propria prezență la vot va fi aproape inutilă. Sunt cel mult vocea din off, așa că n-am să mă risc cu mai mult de două previziuni. La Cluj va câștiga Boc, cu un procent mult mai mic însă decât cel așteptat (nu 80, ci abia 55-60%).

Guvernarea liberală a urbei de pe Someș, amendată de USR, va deveni o corvoadă pentru dânsul, iar asta îi va grăbi plecarea spre Bruxellles. În comuna Baciu, periferia vecină cartierului meu clujean, Cordoş, va câştiga singurul candidat fără publicitate outdoor, actualul primar maghiar.

Nu e cine ştie ce previziune, doar se știe că alegerile într-un singur tur sunt câștigate, de regulă, de candidatul care deține funcția – dacă acesta participă. Dar am remarcat în prima fază de campanie electorală (pre-campania de outdoor) că nici Emil Boc la Cluj, nici Balázs János, vicele în funcție, cu atribuții de primar (după suspendarea lui Mureșan) din Baciu, nu și-au făcut vreun banner sau panou electoral.

E mare lucru că Baciu are în 2020 cel puţin 3-4 inși valoroși care merită sa fie în primărie. Acești domni au făcut şi mai pot face, fiecare, câte ceva comunitate. Un specific al localelor din 2020: e cam prima dată când oamenii chiar au cu cine, au mai multe variante bune și foarte bune, dar își vor da seama oare cum funcționează politicul?

Mai avem multe de făcut până când putem spune că într-adevăr am transformat comuna Baciu într-un mediu frumos, plăcut și viabil. Am convingerea că împreună, unindu-ne puterile, suntem capabili de lucruri mărețe, acesta este motivul pentru care solicit sprijinul Dumneavoastră – așa sună mesajul electoral al d-lui Balázs.

Gata războiul pe poze, începe cel pe vorbe

Odată cu intrarea în ultima lună de campanie a luat sfârșit și prima fază a luptei electorale, cea a războiului pe poze: cele nu mai puțin de 10 bannere ancorate deasupra șoselei Principale din Baciu au dispărut.

Conform unei interpretări mai noi, venite în 2016, afișajul stradal începe în România înaintea deschiderii oficiale a campaniei electorale și se termină când se dau afișele și interviurile la radio și TV. Războiul pe vorbe este ocazia pentru noi, muritorii de rând, să ne luăm porumb fiert sau pop-corn și să asistăm la cealaltă etapă a circului de campanie, când contra-candidații se dau în gât unul pe altul.

După victoria finală în instanță, în procesul său cu ANI, ing. Ioan Florin Mureșan a postat pe grupul Locuiesc în Baciu istoria lărgirii podeţului de la Petrom, care a mai câştigat o bandă doar după ce ministrul transporturilor, Lucian Bode, ar fi pierdut avionul din cauza traficului blocat la intrarea în Cluj. De fapt, susţine fostul primar, interzicerea accesului prin Cluj a camioanelor grele și devierea acestora, prin indicatoare, către Baciu, s-a făcut la cererea expresă primarului liberal Emil Boc.

Ca să protejați Clujul de traficul greu l-ați direcționat printre casele și copiii noștri.

De asemenea, ambuteiajele în trafic, timpul pierdut și nervii băcenilor, din 2016 până în mai 2020, se datorează refuzului repetat al „vecinului de la bloc” de-a accepta solicitarea Primăriei Baciu să doneze terenul pentru lărgirea podețului de la Valea Seacă.

Timp de patru ani acesta i-ar fi răspuns că nu poate ceda terenul la Compania Națională de Drumuri. Doar în iulie 2020, brusc, a inițiat un proiect de HCL, ca să doneze terenul necesar, după ce se stabilise data alegerilor locale şi avusese loc incidentul cu ministrul.

Cei patru ani pierduți din viața noastră nu au contat până atunci și nu contează pentru interesele „Icterului Galben”. Contează doar banii publici ai Baciului pentru buzunarele fără fund ale organizației .

De asemenea, fostul primar îi numește pe actualii (primar și vice-primar) secunzii săi: trompetele secundului meu țipă că a fost DE-AJUNS să se facă două „desene pe asfalt”, ca traficul să se ușureze. Timp de patru ani cine a blocat demersurile Primăriei Baciu ca să se schimbe marcajele și lărgirea benzilor?

„Băcenii trebuie să știe că partea șoselei, unde este Napolact, aparține Primăriei Cluj. Teren de doi metri, pe care vreme de patru ani ați refuzat să-l cedați, ca să ne fie și nouă mai ușor. Apoi, oare nu de la gruparea „Icterului Galben” era directorul Regionalei Cluj a Drumurilor Naționale? Cel care tot amâna și respingea pe motive birocratice tâmpite cererile Primăriei Baciu pentru montarea semafoarelor inteligente, pe care eu le cumpărasem de mult.

Aici fostului primar îi scapă o altă păsărică, adică semafoarele erau de mult achiziționate (sau doar licitate?), lipsea doar „voința politică” pentru montarea lor. Este mare păcat că durează doar 2 luni campania și pre-campania electorală, și că urmează 4 ani în care „catindații” se vor screme să lungească promisiunile din campanie. Ar fi utilă măcar încă o săptămână, dacă nu două, pentru a se organiza și un turneu de box (cu mai multe tururi, nu doar într-unul singur, ca alegerile propriu-zise) între candidațila Căminul cultural. Oare cine l-ar câștiga?

Fostul primar nu se predă ANI

Remus Lăpușan, candidatul PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, a anunțat azi ca partidul său susține candidatura lui Florin Ioan Mureșan la Primăria Baciu, după ce acesta din urmă a câștigat prin decizie definitivă la Curtea de Apel dreptul de a candida la alegerile locale din septembrie.

Domnul Florin Ioan Mureșan a fost unul dintre cei mai harnici primari din județ, a demarat o serie de proiecte importante pentru comuna Baciu în perioada cât a fost primar și îi susținem candidatura de la aceste alegeri pentru că avem încredere că va finaliza cu succes proiectele începute, dar și că va veni și cu alte inițiative menite să dezvolte comuna și implicit întreaga Zonă Metropolitană.

Fostul primar a declarat pe grupul de facebook „Locuiesc în Baciu”, pe care-l păstorește, că domnia sa ar fi asemenea lui Bruce Willis – „greu de ucis”! Ce uită domnul Mureșan, care are șarmul său incontestabil (ca și realizările din perioada fastă ante-ANI), este că actorul american pe care-l copiază a jucat și în producția de succes Greu de pensionat, care a avut și un remake, așa cum își dorește și dânsul. Să-i (re)dăm cuvântul în continuare:

Sunt greu de ucis pentru că dreptatea, demnitatea, seriozitatea și responsabilitatea sunt de partea mea. De partea acestor râme e legea strâmbă și practicile abuzive și nedrepte ale unor instituții de represiune politică. Sunt greu de ucis pentru că nu am furat cât am fost primar.

Ce mai zice domnia sa: „Am bătut PNL și PSD în justiție! Cele două mari partide, care domină politica clujeană și-au făcut un plan mare, la sediile lor din Cluj, că doar ele au dreptul să pună candidați pentru Primăria Baciului. Iar dumneavoastră să alegeți răul cel mai mic, din nou. Ca și cum Baciului icter galben, ori roșu-n gât îi trebuie” (sic!).

În altă ordine de idei, proiectul „undă verde” în Baciu, inițiat de inginerul Mureșan, se va finaliza abia anul viitor. Au fost instalate până acum doar trei din semafoarele inteligente:  Sunt instalate semafoarele de la Petrom, de la intersectia cu str. Privighetorii, si cele din dreptul magazinului. Ultimele doua din proiect vor fi instalate in cursul anului viitor, spune dl. Janos Balazs, vice-primarul cu atribuţii de primar al comunei Baciu.

Unda verde din Baciu va fi formată din cinci semafoare inteligente (care numără mașinile) și patru cu buton pentru pietoni. Proiectul semaforizării inteligente a fost abandonat în 2018 când, după finalizarea licitației, firma câștigătoare nu a mai realizat proiectul. Contractul a fost reziliat după care, pentru montarea fiecărui semafor, s-au făcut licitații separate.